¹ După toate acestea, Dumnezeu l‑a pus la încercare pe Avraam și i‑a zis:
– Avraam!
El a răspuns:
– Iată‑mă!
² Dumnezeu i‑a zis:
– Ia‑l pe fiul tău, pe singurul tău fiu pe care‑l iubești, pe Isaac, du‑te în ținutul Moria și jertfește‑l acolo ca ardere‑de‑tot pe unul dintre munții despre care îți voi spune.
³ Avraam s‑a sculat dis‑de‑dimineață, și‑a înșeuat măgarul, i‑a luat pe doi dintre slujitorii săi și pe fiul său Isaac, a tăiat lemne pentru arderea‑de‑tot, apoi s‑a ridicat și a plecat spre locul despre care îi vorbise Dumnezeu. ⁴ A treia zi, Avraam și‑a ridicat ochii și a văzut locul de departe. ⁵ Atunci Avraam le‑a zis slujitorilor săi: „Rămâneți aici cu măgarul; eu și băiatul vom merge până acolo, ne vom închina, iar după aceea ne vom întoarce la voi.“ ⁶ Avraam a luat lemnele pentru arderea‑de‑tot și le‑a pus pe umerii fiului său Isaac, iar el a dus focul și cuțitul. Și cei doi au plecat împreună.
⁷ Isaac i‑a zis tatălui său, Avraam:
– Tată!
El a răspuns:
– Iată‑mă, fiule.
Isaac i‑a zis:
– Iată focul și lemnele, dar unde este mielul pentru arderea‑de‑tot?
⁸ Avraam i‑a răspuns:
– Dumnezeu Însuși Se va îngriji de mielul pentru arderea‑de‑tot, fiule.
Și cei doi au mers împreună mai departe. ⁹ Când au ajuns în locul despre care îi spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar și a așezat lemnele pe el. După aceea, l‑a legat pe fiul său Isaac și l‑a pus pe altar, deasupra lemnelor. ¹⁰ Apoi Avraam și‑a întins mâna și a luat cuțitul ca să‑l înjunghie pe fiul său.
¹¹ Dar Îngerul Domnului l‑a strigat din ceruri și i‑a zis:
– Avraam! Avraam!
El a răspuns:
– Iată‑mă!
¹² Îngerul i‑a zis:
– Nu pune mâna pe băiat. Nu‑i face nimic, pentru că acum știu că te temi de Dumnezeu, întrucât nu l‑ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.
¹³ Avraam și‑a ridicat ochii, s‑a uitat și iată că înapoia sa era un berbec prins cu coarnele într‑un tufiș. S‑a dus, a luat berbecul și l‑a jertfit ca ardere‑de‑tot în locul fiului său. ¹⁴ Avraam a pus acelui loc numele „Domnul va purta de grijă“. De aceea se spune și astăzi: „La muntele Domnului se va purta de grijă.“
¹⁵ Îngerul Domnului l‑a strigat din ceruri pentru a doua oară pe Avraam ¹⁶ și i‑a zis: „Deoarece ai făcut acest lucru și nu l‑ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, jur pe Mine Însumi, zice Domnul, ¹⁷ că te voi binecuvânta cu adevărat și‑ți voi înmulți foarte mult sămânța, cât stelele cerurilor și cât nisipul de pe țărmul mării. Sămânța ta va stăpâni poarta dușmanilor ei, ¹⁸ iar prin sămânța ta vor fi binecuvântate toate neamurile pământului, pentru că M‑ai ascultat.“ ¹⁹ Avraam s‑a întors la slujitorii săi, iar ei s‑au ridicat și au mers împreună cu el la Beer-Șeba. Și Avraam a locuit în Beer-Șeba.
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.
The Bible, The New Romanian Translation (NTR)
Copyright © 2007, 2010, 2016 by Biblica - The International Bible Society, Inc.®
Used by permission. All rights reserved worldwide.
New Romanian Translation, Audio Edition
Audio Copyright℗ 2013 by Biblica, Inc.®.
Used by permission. All rights reserved worldwide.
Biblia, Noua Traducere Românească (NTR a treia ediție)
Copyright © 2007, 2010, 2016 Biblica - The International Bible Society, Inc.®
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate
Textul NTR a treia ediție poate fi citat în orice formă (scrisă, vizuală, electronică sau audio), până la cinci sute (500) de versete inclusiv, fără permisiunea expresă scrisă a editorului, cu condiția ca versetele citate să nu alcătuiască o carte întreagă din Biblie, sau versetele citate să nu reprezinte douăzeci și cinci la sută (25%) sau mai mult din textul total al lucrării în care sunt citate. Cererile pentru obținerea permisiunii de a folosi un volum de citate mai mare decât cel menționat mai sus trebuie să fie adresate către Biblica - The International Bible Society, și aprobate în scris de către aceasta.
Notificarea cu privire la dreptul de copyright trebuie să apară la titlu sau la pagina de copyright a lucrării, după cum urmează:
Citate din Scriptură preluate din Noua Traducere Românească
Copyright © 2007, 2010, 2016 Biblica - The International Bible Society, Inc.
Folosit cu permisiunea Biblica, Inc. Toate drepturile sunt rezervate.
Când citatele din Noua Traducere Românească sunt folosite în mijloace de reclamă nonprofit, ca de exemplu buletine informative sau broșuri bisericești, postere, diapozitive sau alte mijloace media similare, nu este necesară o notificare completă a drepturilor de copyright, dar inițialele (NTR) trebuie să apară la sfârșitul fiecărui citat.